Ce este „Luna vierme”, faza Lunii pe care nu ai băgat-o în seamă

de: Nicoleta Apostol
03 03. 2018

Luna vierme este specifică lui martie și deși are un nume care-ți ridică părul de pe mâini, nu este nimic dezgustător la ea. Nu e o Lună în formă de râmă sau orice altă vietate cu un corp tubular. Dacă era așa ai fi sesizat, pentru că Luna vierme  a avut deja loc și nu e decât o Lună plină.

Numele de Luna vierme este numele tradițional pentru prima Lună plină din martie. Este aceeași Lună plină cu care ești obișnuit. De fiecare dată când în martie este Lună plină, această fază a satelitului natural al Pământului primește numele de Luna vierme.

Denumirea are o explicație simplă. Vine de la începutul primăverii și adesea coincide cu perioada anului în care viermii și alte animale ies la suprafață și sunt vizibile. Luna are diverse faze, pe care oamenii, de-a lungul timpului, le-au denumit după activitățile lor. Cele mai frecvente denumiri acceptate vin din almanahul fermierului, și reflectă tipurile de activități care au loc în perioada în care Luna crește.

Multe dintre aceste nume sunt puțin ciudate și dure. Multe dintre ele nici nu au vreo relevanță și nici nu sunt cunoscute oamenilor. Asta pentru că ne-am obișnuit cu denumirile și explicațiile științifice.

În orice caz, Luna vierme sau Luna plină din martie a fost pe 1 martie. Chiar dacă a trecut și nu ai băgat de seamă, nu-i bai. Martie mai are o surpriză astrologică. Pe lângă deschiderea cu o Lună plină, martie se închide cu o Lună albastră, pe 31 martie.

În timp ce acest fenomen este destul de rar, 2018 a fost plin de surprize. În primele trei luni de la începutul anului au existat trei astfel de ipostaze ale Lunii, plus o eclipsă, plus o Lună sângerie.

Ca fapt divers, dincolo de fazele Lunii, în 2019 se vor împlini 50 de ani de când omul a ajuns pe satelitul Pământului. Jumătate de secol mai târziu, Elon Musk a lansat o mașină în spațiu și pregătește un alt viitor al explorării spațiale.